sâmbătă, 10 ianuarie 2009

Copenhaga dupa...10 ani

Ma sui in minusculul avion al companiei scandinave pentru un zbor direct la Copenhaga. Imi ocup cuminte locul la geam, imi scot revistele si cartea, ca un adevarat calator, si ma pregatesc pentru decolare. Dupa ce ne-am ridicat la cer incepe asteptarea. Nu e un zbor foarte lung dar mie asa mi se pare. Incerc sa imi explic nerabdarea si ma intorc cu 10 ani in urma cand am vizitat pentru prima oara Copenhaga.

Aveam 27 de ani, incheiam cel de-al cincelea an de convalescenta dupa marea si unica iubire, ma aflam fericita la prima mea iesire peste granita intr-un program de exchange in Anglia si mergeam sa petrec Craciunul si Revelionul la Copengaha, cu amica mea romanca emigrata si instalata cu tot tacamul (sot, copil, apartament...) in capitala Danemarcei.

Pornisem temerara in iarna aceea cu autobuzul, dupa zbucium pentru viza pentru Danemarca, cozi nesfarsite la ambasada Frantei din Londra pentru viza Schengen (pentru ca Franta era prima tara tranzitara), intr-o excursie de 24 de ore cu schimbat la miezul noptii autobuzul in Hamburg. Ce emotii! Calatoream singura, eram neincercata in ale granitelor (dat jos, spus povestea vietii tale justificand existenta ta de non-Schengen si non-UE cu o multime de hartii doveditoare) dar puternica in naivitatea mea. Nu aveam prea multi bani la mine, nici vorba de carduri de plastic aducatoare de liniste si confort, nici un mobil (prea devreme pentru mine in 1998-1999 pentru asemenea tehnologie), dar aveam convingerea ca ma va astepta Cristina la gara, la capatul excursiei istovitoare.

La 10 ani de la acesta calatorie, ma intorc la Copenhaga la o conferinta organizata de actualul meu job, inarmata cu suficienta femeii dedate si indulcite cu astfel de „plictisuri”, cu blacberry de serviciu si mobil personal, cu mult ravnitul card de serviciu captusit cu mii de euro, nu pentru shopping dar pentru cheltuieli necesare de calatorie si automat indeajuns de linistitor, si mai presus de toate in calitate de cetatean al Europei, calator fara viza.

Acum 10 ani nu asteptam nimic, doream doar, avida de cunoastere, sa vad si sa ma imbat de tot ceea ce poate oferi acest oras. Copenhaga era atunci cea de a doua capitala, dupa Londra, pe care o vizitam si vroiam sa mi-o apropii. Cristina, amica mea cetatean danez, avea insa atunci planuri secrete de „capatuire” pentru mine si pregatise mai multe vizite si iesiri la „vedere” menite sa-mi aduca alesul. Am inteles repede planurile ei si nu m-am impotrivit dar nici nu am acceptat cu exuberanta.

Vroiam sa inteleg in 3 saptamani tot ceea ce inseamna Danemarca, sa fii danez si cetatean al Europei care pe mine nu ma primise inca. Am prins atunci momentul cel mai fericit al unui oras: Craciunul si Revelionul. Capitala , in straie de sarbatoare, m-a primit cum se cuvine in Gradina Tivoli aflata in centru, garda regala s-a schimbat atunci la Palat ( cu mai putin fast insa fata de Londra) in onoarea mea, Mica Sirena mi-a zambit fericita pentru ca tocmai isi recapatase capul dupa ultimul furt , portul era tantos intesat de ambarcatiuni care mai de care mai fastuoase, strazile erau impodobite de sarbatoare si magazinele te imbiau cu fel de fel de articole pe care ochiul meu de est-european le supraaprecia.

In centrul Copenhagai auzeai la tot pasul vorba romaneasca si Cristina imi vorbea despre exodul roman de la inceputul anilor 90, despre zecile de fete venite gata sa faca orice ca sa devina europene, despre hotii de buzunare sau de biciclete mutati temporar aici, despre reputatia proasta a romanilor si despre lupta ei de a se aseza intr-o societate usor ostila. Cristina avea lupte interioare intre a isi forma si mentine un cerc de amice romance si de a se instala cu drepturi depline in cercurile daneze ale sotului ei. Sosirea mea a fost benefica si la timp. Eram mai mult decat onorabila, vorbitoare de engleza de calitate (toti danezii , de la copii la batrani, vorbesc limba engleza foarte bine), studiam in Anglia, nu purtam decolturi adanci si picioarele dezgolite dizgratios, aveam tot ceea ce ii trebuia Cristinei pentru ca sa arate de Craciun familei ei daneze partea buna a Romaniei.

Inca din prima zi am fost invitata la o petrecere de Craciun in casa socrilor ei, unde se adunase toata familia, se impodobise brad cu zeci de stegulete daneze in loc de globuri, se bea un fel de vin fiert si se manca orez cu lapte pe post de desert traditional si Mos Craciun a sosit in papucii traditionali de lemn batand cu bastonul la usa. Am fost fermecata din primul moment. Familia a avut atata gentilete incat sa-mi puna si mie un cadou la brad. Zilele ce au urmat au fost umplute de alte vizite, alte mese, alte experiente culturale.

Traiam un basm din care nu vroiam sa ma trezesc. Bineinteles ca observasem ca, dintre toate amicele romance ale Cristinei, ea era singura care parea ca nu facuse un compromis caci avea barbat tanar, frumos si cu propria afacere. Celelate romance intalnite acolo erau antrenate in fel de fel de relatii aducatoare de krona cu afaceristi chinezi sau pakistanezi batrani, burtosi si badarani. Fetele pareau sa nu le pese si se bucurau sa-i mai scuture de ceva gologani invitandu-ne pe noi, pe banii lor, in fel de fel de localuri luxoase. Asa mi-a fost dat sa traiesc cel mai fastuos si simplu Revelion din viata mea. Am fost invitati de o romanca cu iubit chinez bogat sa petrecem impreuna in centru capitalei, vizavi de Primarie, la restaurantul chinezesc al acestuia. Dupa ce ne-am imfruptat cu bucate alese, am coborat la parterul restaurantului, intr-un bar, unde am baut pentru prima data in viata mea techila indemnata de un barman oaches. La miezul noptii am iesit in strada si am ciocnit sampania cu valuri intregi de oameni ce-si urau de an nou in toate limbile pamantului. Cu greu m-am stapanit atunci sa nu plec cu valul. S-au aruncat petarde, s-a cantat in daneza, engleza si dumnezeu stie in cate alte limbi...

Dupa anul nou m-am inchis, de bunavoie , pentru doua zile, in apartamentul lui Peter, un danez prieten cu sotul Cristinei, si ne-am iubit ca la sfarsit de lume. Aceasta a fost cea mai importanta lectie de supravietuire pe care am primit-o vreodata si pentru care ii sunt vesnic datoare lui Peter. Ne-am iubit fara fasoane, fara povesti si lacrimi de amintiri amare la lumina lumanarii, ne-am iubit constienti ca nu ne vom mai vedea vreodata si multumiti si impacati cu acest adevar, ne-am iubit fara rezerve si inhibitii doua zile si doua nopti. La sfarsitul acestor doua zile mi-am ingropat, dupa cinci ani lungi de neagra suferinta, marea iubire si am decis sa traiesc si sa ma intorc la viata. Peter era primul meu barbat de dupa EL, si nu s-a putut mai buna alegere. Am redescoperit ca sunt femeie, ca mai am simturi ce se pot trezi din adormire, am descoperit ca stiu sa zambesc, ca pot fi amuzanta si uneori chiar dorita.

Dupa 10 ani ma intorc la Copenhaga nu dupa amintiri ci coplesita de ele. Gradina Tivoli si Palatul Parlamentului sunt tot acolo iar Mica Sirena sta resemnata pe tarm inconjurata de cohorte de turisti italieni si chinezi. Bicicletele parca s-au mai inmultit pe strazi, noi linii de metrou s-au construit (in urma cu 10 ani era doar una). Restaurantul chinezesc si cladirea Primariei sunt la locul lor. Astazi nu mai sunt uimita de banda speciala pentru biciclete pe care in urma cu zece ani am confundat-o cu trotuarul si era sa fiu pusa la pamant de zecile de biciclete pornite parca la start la culoarea verde a semaforului. Nu ma mai zgaiesc cu ochi curiosi la bicicletele cu tot felul de atasamente pentru carat copii sau bagaje, nu mai sunt uimita de liftul care te coboara la peronul de metrou sau de tren daca ai bagaje sau carut pentru copii si nu poti cobori pe scari, nu ma mai intreb cum e posibil ca toti oamenii sa se urce constiinciosi prin fata, pe la sofer, in autobuz si sa perforeze biletul sau sa isi prezinte la control abonamentul, desi toate celelalte usi sunt si ele deschise.

Astazi nu mai aud prea multe voci romanesti pe strada. Astazi e la fel de frig si de intuneric in Copenhaga, se lumineaza de ziua pe la 10:30 AM si incepe sa se intunece pe la 15:30, si imi spun , la fel ca acum 10 ani, ca nu e de mirare ca danezii beau asa de mult. Astazi sunt casatorita si asezata molcom la casa mea. Astazi Cristina are doi copii si e divortata, iar fostul ei sot danez e un alcoolic in recuperare care si-a pierdut afacerea si e cautat de creditori. Astazi si Cristina are mai putine amice romance cu amanti bogati si dubiosi.

Sub vant si ploaie sau raze meschine de soare Copenhaga ramane un oras fascinant ce te imbie cu strazile sale destinate pietonilor, cu zeci de magazine de brand si nici unul de fake-uri (interzise prin lege in aceasta tara), cu restaurante cochete mobilate in stilul de neconfundat scandinav simplu dar elegant. Copenhaga e un oras ce lupta cu indarjire impotriva fumatului si fumatorii nu sunt prea bine primiti, ci dimpotriva poftiti peste tot, in cluburi si restaurante, sa fumeze la usa. Copengaha e un oras inchis dupa ora 18:00 doritorilor de cumparaturi si inchis duminica ratacitilor ce cauta un loc unde sa ia cina. Trebuie insa sa iesi in oras vinerea si sambata cand toate cluburile isi deschid larg usile, cand femeile isi pun haine elegante si se strang in grup gata sa fie vazute, dorite si curtate mai spre zorii zilei ,cand aburii bauturii s-au instalat pe deplin in atmosfera de ambele parti ale baricadei.

E imposibil sa nu iti gasesti un fel de pereche intr-o asemenea seara de weekend in Copenhaga.

9 comentarii:

  1. Ano Mario si Eleno !

    Am cetit cu rabdare si atentie exprimarea plictiselii tale !

    MI-A PALCUT !!

    A fost de-a derptul o lectura placuta !!

    Multumesc !

    RăspundețiȘtergere
  2. Hi ! ANNA MARIE SI ELENA !!! ( FRUMOS NUME AI !! )
    Am citit cu atentie exprimarea plictiselii tale !!
    Mi-a placut ! M-a detensionat !

    Multumesc !

    Chiar mi-a facut bine !

    Sa ai un sfarsit de saptamana linistit !!

    gustav

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc frumos! Nu am nici un merit pentru nume. Tata mi l-a ales.

    Si tie un weekend placut!

    RăspundețiȘtergere
  4. Placuta povestirea ta...ai talent la scris. Te-au sfatuit bine prietenii, asa te cunosc si eu desi ...nu suntem aproape. Un weekend placut! Cristina (dar o alta Cristina :-)

    RăspundețiȘtergere
  5. Kris, o alta Cristina, sa ai soare oriunde te-ai afla! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. chiar nu inteleg rostul acestei povestiri...

    RăspundețiȘtergere
  7. dar in fine... o tampenie...

    RăspundețiȘtergere
  8. EL-prezent mi-a recomandat blogul tau... si a facut-o cu link expres catre aceasta postare. Poate special, ori poate din intamplare. N-am mai citit de mult un articol de blog atat de lung. :) Ma plictisea pe la jumatate. Eh, povestioara ta m-a tinut pana la sfarsit. O scriitura cu adevarat frumoasa si talentoasa! :D

    RăspundețiȘtergere
  9. cred ca sotzul acelei Cristina avea un magazin de blanuri iar fata care era combinata cu chinezul se numea Ondina ...dar poate ma insel ..! :P unii nu inteleg articolul pt ca nu au trait experiente de aces gen ...

    RăspundețiȘtergere