De ziua mea am asamblat un tort (blat cumpărat, creme cumpărate), l-am ornat cu speranţă, cu încredere şi cu răbdare. La final, am aşezat semeţe două cifre :"29". În mintea şi în sufletul meu m-am oprit la vârsta de 28 de ani, vârsta tuturor împlinirilor mele personale şi profesionale, vârsta celor mai minunate încercări din viaţa mea, vârsta schimbărilor radicale, vârsta la care am deşertat sacul deziluziilor, vârsta la care am uitat tot şi am început o noua viaţă....Aşa că am decis ca anul acesta, pe 2 ianuarie, să mai adaug un an şi să împlinesc 29 de ani.
Mai apoi, m-am pus, cuminte, să aştept un ţârâit la uşa mea. Credeam, şi îmi spuneam cu mândrie, că am o mie de prieteni, o mie de rude, şi că toţi vor apărea, neinvitaţi, la uşa mea.
Nu a sunat nimeni. Nici prieteni, nici naşi, nici fini, nici rude.
Cu glas stins am cerut, la telefon, surorii mele mai mici şi tatălui meu să vină la mine ca să am şi eu cu cine să tai tortul.
Spre seară mi-am ascuns hohotele de plâns sub pernă şi am adormit zdrobită de singurătate.
Şi a fost ziua mea!
Iubirea
Acum 7 ani
Iti urez un sincer: La multi ani!!!
RăspundețiȘtergereIn zilele importante pentru noi suntem de obicei singure chiar si in doi sau mai multi. De asta eu incerc sa invat ca trebuie sa transform fiecare zi in sarbatoare si atunci asteptarile se modifica si fiecare clipa este binevenita, iar lacrimile - ca uneori este nevoie si de ele pentru a ne limpezi...privirea - sa devina ...terapeutice doar.
RăspundețiȘtergereLa multi ani, draga mea! Si sa ramai multi, multi ani la varsta de 29 de ani!
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergerea fost ziua ta? la multi ani, draga mea!
RăspundețiȘtergereMultumesc! Si tie un an luminat!
RăspundețiȘtergereLa multi ani, Anne! ( ca de la o fata de 29 ani catre alta fata de 29 de ani).
RăspundețiȘtergereIren, multumesc frumos!
RăspundețiȘtergereEu la anul imi propun sa implinesc tot 29 de ani. :)
la multi ani!!!!!!iti dau un sfat pt varsta pe care o ai:un vibrator ar fii perfect in conditiile in care in petreci mare parte a timpului in fata calculatorului...........
RăspundețiȘtergereAnonim, sfatul tau este demn de o cauza mai buna, adica a alteia. Eu nu-l merit.
RăspundețiȘtergerela cum arati ti-ar trebui credema..............gaseste-ti alta ocupatie
RăspundețiȘtergereAnonimul stie ceva ! dar e valabil pentru cei ca EL !!
RăspundețiȘtergereChiar daca e tarziu un calduros La multi ani from Naples!
RăspundețiȘtergereKris, ce frumos trebuie sa fie acolo!!!!
RăspundețiȘtergereEu nu am fost niciodata! Nici la Paris nu am fost! Nici in Austria, sa schiez! Intr-o zi......