Şi a fost ziua mea!

De ziua mea am asamblat un tort (blat cumpărat, creme cumpărate), l-am ornat cu speranţă, cu încredere şi cu răbdare. La final, am aşezat semeţe două cifre :"29". În mintea şi în sufletul meu m-am oprit la vârsta de 28 de ani, vârsta tuturor împlinirilor mele personale şi profesionale, vârsta celor mai minunate încercări din viaţa mea, vârsta schimbărilor radicale, vârsta la care am deşertat sacul deziluziilor, vârsta la care am uitat tot şi am început o noua viaţă....Aşa că am decis ca anul acesta, pe 2 ianuarie, să mai adaug un an şi să împlinesc 29 de ani.

Mai apoi, m-am pus, cuminte, să aştept un ţârâit la uşa mea. Credeam, şi îmi spuneam cu mândrie, că am o mie de prieteni, o mie de rude, şi că toţi vor apărea, neinvitaţi, la uşa mea.
Nu a sunat nimeni. Nici prieteni, nici naşi, nici fini, nici rude.


Cu glas stins am cerut, la telefon, surorii mele mai mici şi tatălui meu să vină la mine ca să am şi eu cu cine să tai tortul.

Spre seară mi-am ascuns hohotele de plâns sub pernă şi am adormit zdrobită de singurătate.

Şi a fost ziua mea!