duminică, 4 octombrie 2009

Cum plâng?


Când obosită ajung târziu în noapte acasă şi nu am nici măcar sentimentul că mi'am făcut datoria, încep să plâng când soţul mă întreabă iritat când aveam de gând să mai vin. Atunci plâng şoptit, în duş, sub jeturi nemiloase de apă care îmi tăinuiesc indignarea.


Când fac şi desfac bugetul familiei mele, la fiecare sfârşit de săptămână, şi în realitate nimic nu arată aşa de clar ca pe hârtie, plâng. Atunci plâng a neputinţă, în tăcere, doar lacrimile ]mi curg pe obraji.

Când somnul,ăla puţin, e mereu întrerupt de liste mentale cu To Do, iar zorii zilei mai adaugă lucruri la lista mea, plâng duios, îmi plâng de milă.

Când nu ştiu să mă bat fizic şi nu pot să înjur birjîreşte nedreptatea sau mitocănia, plâng. Plâng cu tristeţe resemnată. Nu cred în vremuri mai bune.

Când îmi este dor de mama, plecată mult prea devreme într'un loc neştiut, plâng cu sughiţuri ca un purcel injunghiat.Atunci durează mai mult. Plâng ore în şir.

Când sunt minţită, înşelată, jignită, folosită....plâng.E un plâns indignat.

Când iubesc şi mesajul meu nu ajunge, iar iubitul meu mă înţelege greşit, îmi răstălmăceşte cuvintele, plâng disperat. Atunci mă tem că nu mai e loc pentru mine nicăierea. Atunci nici acasă nu mai există şi lacrima rămâne singurul meu companion.

Un comentariu:

  1. e dureros cand simti ca nici acasa nu iti mai e locul, daca am inteles bine.. stiu cum e sa nu-ti vina sa te duci acasa...dar nici n alta parte nu.nicaieri... drept inainte, si parca nici pe acolo nu ai trece...
    dar poate ca nu lacrimile ar trebui sa ne tina de urat.

    RăspundețiȘtergere