joi, 9 iulie 2009

La Săpânţa



<
După ce ieşi din Ocna Sugatag, treci de Sighetul Marmaţiei în drum spre Satu Mare, te opreşti musai la Săpânţa.

Mai întâi Vodafone şi Orange te anunţă cu candoare "Bun venit în Kyivstar, Ucraina! Tariful de roaming este....." . Dar afli cu stupoare că de fapt nu ai trecut graniţa, eşti încă în România, ba mai mult tocmai ai ajuns la Săpânţa.

Oprim pe marginea drumului şi satul ne primeşte cu muzică tradiţional maramureşeană cântată de o formaţie la carciuma de peste drum. Ne decidem să bem un suc acolo ca să ne bucurăm de toată această veselie dar constatăm că de fapt era o petrecere privată. Cineva îşi sărbătorea ziua de naştere dar nu cu manele urlând din boxe îngrozind suflarea.

Pornim la pas spre Cimitirul Vesel. Pe drum un miros îmbietor ne atrage de la o plăcintărie. Alegem să cumpărăm o plăcintă cu brânză şi constatăm că ceea ce numesc ei plăcintă e de fapt un langoş. E bun aşa că ne uităm mirarea.

În scurt timp ajungem în faţa cimitirului vesel, loc de odihnă pentru cei din sat care s-au petrecut pe lumea cealaltă şi loc de pelerinaj pentru turişti. Ne nimerim în acelaşi timp cu un grup de unguri.

Cimitirul e vesel colorat, crucile au inscripţionate cimilituri pline de înţelepciune dar de râs nu-mi vine deloc. Şi apoi cimitirul este foarte mic, acum urmează să se extindă. O biserică se află acolo în construcţie.

După ce facem mai mult poze, citim crucile, aflăm poveştile pruncilor ce au plecat prea devreme, ale bătrânilor ce şi-au dus crucea cu bune şi cu rele, ale tinerilor ce îşi regretă trecerea în nefiinţă, plecăm.

Vizavi de cimitir, câţiva întreprinzători localnici vând produse de artizanat şi tot felul de oale şi ulceluţe.

Am plecat spre seară cu tristeţe în suflet de la Cimitirul Vesel din Săpânţa dar cu mulţumire ca mi-a fost dat să ajung pe aici.

2 comentarii:

  1. Am fost si eu la Sapanta demuuuult de tot, cred ca acum 30 de ani! Tot atunci, cand am trecut si pe la pestera Scarisoara, cum iti spuneam. Am facut un lung tur al tarii...

    ... hmmm, cum a trecut timpul...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ar fi interesant sa refaci drumul acesta dupa 30 de ani. Cred ca uimitoare schimbari si extraordinare revelatii ca timpul a stat in loc pe alocuri, ai putea descoperi.

    RăspundețiȘtergere