vineri, 3 aprilie 2009

Nu am răbdare

Toată viaţa mea de până acum am crezut că sunt o răbdăreaţă. Am fost ferm convinsă că sunt un bun pedagog pentru că am răbdare, pentru că dispun de energii nebănuite canalizate toate spre un rezultat atins doar prin munca migăloasă tipică unui bătrân chinez. Am crezut că ştiu să plămădesc ore lungi de aşteptare, că pot să pun la dospit proiecte şi să aştept firesc ca ele să crească, că pot să nu mă uit la ceas şi în calendar, concentrată fiind doar pe creaţie.

Ufff, ne cunoaştem atât de puţin! Zilele astea am avut o revelaţie: nu am răbdare! Nu ştiu să aştept, nu ştiu să amân, nu înţeleg refuzul şi îmi muncesc mereu mintea cum să fac ca să nu înnebunesc în aşteptare.

Nu am răbdare să desfac lucruri încâlcite, de aceea prefer să le organizez eu de la început; nu am răbdare să plâng pe cenuşa eşecurilor mele şi de aceea mă ridic înainte de vreme şi o iau de la capăt cu un plan nou nouţ care de data asta TREBUIE să meargă şi când nu merge plâng puţin, timp în care rotiţele se angrenează deja scremându-se să „ouă” un plan mai falnic şi mai frumos.

Au trebuit să treacă ani lumină peste mine ca să înţeleg că răspunsul la întrebările „de ce numai eu?, de ce numai mie?” stă în incapacitatea mea de a mă opri din goana contra cronometru. Nici măcar nu am habar cu cine mă întrec. Cred că mă întrec cu viaţa. Mă gândesc mereu că am doar viaţa asta şi am atâtea lucruri de făcut, atătea de dăruit şi mă tem să nu mor înainte de a le fi făcut/încercat pe toate. Mama a murit la 49 de ani şi trăiesc mereu cu tainica teamă că nu am să apuc să trăiesc mai mult decât ea şi vezi, timpul meu zboară nemilos pe fereastră şi mai am doar câţiva ani.

Dorm doar 4 ore pe noapte, uneori chiar 5, clocesc simultan mai multe proiecte, trăiesc vieţi paralele, în unele eşuez şi în altele am succes, toată lumea este mai presus decât mine, universul întreg îmi este prioritate şi ultima persoană de pe lista mea sunt eu.

Uneori îmi este teama, alteori îmi este somn, frig sau chiar dor, dar nu am timp şi nici răbdare să clocesc soluţii cârpite aşa că merg mai departe.

Nu am răbdare să fiu bolnavă, nu am răbdare să plâng, nu am răbdare să fiu slabă sau tristă. Nu am răbdare!

Un comentariu:

  1. Nici eu nu am rabdare, niciodata! Vreau totul ACUM, si colorat exact asa cum imi place mie. De aici dezamagiri de neinchipuit pentru care am rabdare, da, prea multa rabdare sa plang. Pentru ca, de fapt, in nerabdarea mea nu am rabdare cu mine, nu stiu sa ma iert si sa ma alint, nu stiu sa ma iubesc cum ar trebui.

    RăspundețiȘtergere