marți, 9 decembrie 2008

Impresiile unui roman la prima calatorie in America

I.Calatoria cu avionul catre America ptr cineva care a mai calatorit prin Europa, care vorbeste bine limba engleza, nu ar trebui sa fie stresanta. Dar pentru ca e imposibil sa nu ai macar o escala undeva, pe la Amsterdam de obicei, dar nu neaparat, si asta inseamna ca odata facuta escala trebuie sa-ti gasesti drumul catre urmatorul zbor, sa-ti inregistrezi biletul, sa capeti loc ptr urmatorul zbor, si de abia apoi poti sa rasufli cat de cat. Urmeaza sa te relaxezi in Duty Free, unde din punctul meu de vedere totul e scump, adica ca acasa, exceptie facand parfumurile. In rest, branzeturile fine cu mucegai, ciocolata....nu-s ptr mine si nu cred ca e nevoie sa ajungi in Duty Free ca sa ai acces la ele.

Dupa un nice stop, urmeaza cel putin 8h de stat in urmatorul avion, asta depinde de destinatia in SUA. Pe aceasta ruta de obicei avioanele sunt packed ptr ca airline vrea sa faca the most of it, asa ca iti prinde bine daca esti una din persoanele norocoase ce pot dormi in avion, ceea ce nu se poate spune despre mine. "Distractia" este mai mare cand sunt si foarte multi copii mici care plang pe rand, ca sa te tina ocupat pe tot parcursul zborului.

Chiar daca ai norocul sa te afli in unul dintre avioanele care este dotat cu ecran si casti ptr fiecare scaun, tot auzi corul copiilor. Indienii schimba pempersii la bebelusi chiar pe scaun, nu mai merg la toaleta, si il tin langa ei pana ce trece vreun stuart sa stranga resturile de mancare ca sa-i "doneze" bucuria. E PARFUM!
Dupa ore bune de stat in scaun incep sa te doara genunchi si te intrebi daca vei mai fi capabil sa fii biped la sfarsitul calatoriei.

Dupa ce ai petrecut 12h ore pe drum, urmeaza distractia cu statul la coada la "Customs", interviul (de ce ai venit, cat stai, cati bani ai, ai mancare sau lichide, ai adus cadouri...) si apoi primesti "Welcome in America" . Alergi la bagaje si le recuperezi recunoscator ca nu s-au pierdut pe drum si te gandesti cu bucurie la clipa in care vei fi intr-o camera de hotel sub dus.
AI AJUNS IN AMERICA!!!!!

II. Sambata, in prima zi, undeva in jur de 5:00 PM sunt cazata la un hotel de 4 stele in centrul DC-ului, Four Points Sheraton. Camera e mica, dar curata si cu tot ce trebuie, patul e foarte inalt, am aflat ca asa-i pe aici, cu 2 saltele una peste alta, multe perne, moi imbietoare. Dintr-o data ma simt norocoasa sa fiu in America, sa fiu in acest hotel la 10 minute de Casa Alba....asa ca dau sa deschid geamul ptr view si brusc ma trezesc: in fata mea e un zid. Asta stiu si eu folosire la maximum a spatiului!!!

Ce m-a suprins din prima clipa in DC, cel putin in zona asta de business, a fost ca toate cladirile arata cam la fel, a cladiri de birouri. Nu poti spune care e usa unei cladiri de birouri, care e usa unui hotel, a unui restaurant sau chiar a intrarii la metrou, caci toate sunt la fel. Incredibil!! Dupa chestia cu arhitectura asta cu view-ul la zid a fost picatura. In rest, am dormit si m-am trezit, coform oboselii corpului dar si a orei din Romania.


III. Duminica dimineata ma trezesc ca o floare si flamanda ca un lup cu gandul la micul dejun pantagruelic de care voi avea parte, precis un bufet suedez ceva, unde o sa ma indop cu de toate ca sa ma tina pana la cina si sa economisesc din per diem. Ma dusez si ma imbrac si ma prezantez la restaurant, unde sunt primita de seful de sala care imi prezinta optiunile: mic dejun continental, aratand catre o masa ma incolo cu cateva chestii ratacite de unde pot sa aleg, sau ceva din meniu. Ma asez tacticos la masa si cer o cafea ptr inceput pana ma dumiresc cu meniul. Ma uit pe meniu si nu inteleg mare lucru desi totul e in limba engleza.. Intre timp ma uit in jur la ceilalti oameni de la mese si imi atrage atentia faptul ca un chelner ridica o nota de plata de la o masa. Dintr-o data inghet. Merg la seful de sala si intreb daca micul dejun e inclus in acommodation si ala imi zice ca daca am ticket de la receptie, da, daca nu apai nu e gratuit. Ma scuz, si merg la receptie sa verific. Aia imi zic ca eu nu-s cu nu's ce grup asa ca nu e gratuit. Ma ia ameteala, ma fac rosie ca racul si ma intorc in restaurant unde le spun ca nu am gratuitate si ca raman doar cu cafeaua si sa-mi dea nota de plata care era $5 ptr o cafea.

Si ptr ca lumea sa inteleaga ca nu-s eu zgarcita ci ca sunt doar pe per diem adaug ca am cam $35/zi ptr mancare. Injur in gand si ma fac nevazuta.

Culture Note: nici un hotel din DC nu ofera micul dejun gratuit si in general in America nu se prea poarta!!!

O iau pe strazi ca sa iau aer si sa ma linistesc dar si sa caut ceva de mancare. Strazi drepte, una dupa alta, de o simetrie obositoare. Dintr-o data realizez ca nu am nici o harta cu mine si ca nu imi aduc aminte nici macar strada pe care se afla hotelul unde locuiesc. Ma panichez ptr o secunda, dar imi pun in minte bine numele hotelului si apoi ma uit in spate si-mi fixez un landmark. Ma linistesc. O pornesc in cautare de un boutique cu mancare ceva. La un moment dat zaresc un nene pe strada si-mi aduc aminte ca seful meu mi-a spus ca aia mai in varsta sunt mai politicosi, asa ca merg sa il intreb de mancare. El imi zice ca nu e de pe acilisea, ca e din California, Good for you nene, eu sunt de peste mari si tari. Eu ii explic razand ca eu sunt din Europa, nenea se panicheaza si imi propune sa intram la receptia hotelului in fata caruia ne aflam ca sa cerem informatii.


Un afro-american portar imi spune asa ca de pe umar sa merg la Au Bon Pout (ceva de genul asta). De 3 ori mi-a repetat si tot n-am priceput ce zice. Totusi, multumesc si plec sa caut ceva care incepe cu B, asta e tot ce-am retinut. Dupa putina bananaiala, gasesc. Era tot o cladirea deaia de birou pe langa care trecusem de cateva ori fara sa ma prind ca acolo era mancare. In fine, intru si incerc sa ma prind cu ce se mananca alea de pe meniu. Ma decid ptr un „sanvis” cu pui. Vanzatorul imi spune ca ala e ptr pranz si nu vand acum, sa iau ceva ptr micul dejun. Ma duc la frigider, care e ca ala de la Sandwich Factory de la noi, si vad ca sunt fel de fel de fructe si iaurturi, iar alaturi gogosi de toate natiile. Eu nu pot sa mananc nimic dulce la micul dejun, mi se par gretoase, asa ca iau ceva ce pare sarat si o sticla de apa.


Cultural Note: peste tot e doar apa plata, rareori gasesti apa minerala si aia e doar Perrier. Tot rar se gaseste Perrier la sticla de plastic.

Cu prada in mana ma indrept catre hotelul meu. Ajung pe strada cu hotelul meu si observ un parculet verde cu banci care se cheama Franklin Square. E soare si caldut asa ca decid sa stau pe banca si sa citesc. Ma asez tacticos si citesc. La un moment dat ridic ochii de pe carte si ma uit in jur. Toate bancile sunt ocupate in parc de homelesi afro-americani. Jesus!. Pareau inofensivi si nu m-am panicat. Decid sa mai stau in parc. Din minut in minut se adunau parca tot mai multi homelesi, parca era conferinta. La un moment dat o dubita opreste la intrare in parc si tot negrii homelesi se aduna in fata acesteia la rand. Era supa!!!!! Aia primeau de mancare gratuit. Cred ca erau cam 40 de negri daca nu mai mult. Pe masura ce isi luau mancarea se intorceau in parc si ocupau bancile. Eram singura alba din parc! Si cum mi-am ratat sansa de a primi mancare pe gratis decid sa o iau din loc pana nu devin aia agresivi.


DC-ul , in zona sa de business, e un oras mort duminica. E un oras extrem de scump de locuit in el si in general oamenii locuiesc in suburbs si fac naveta la serviciu. Asta ar fi o explicatie. O alta explicatie ar fi ca oamenii se evacueaza din oras in weekend, cam cum fac si bucurestenii. Si o a treia ar fi o chestie culturala: dorm pana tarziu, au big breakfast si nu au nevoie de lunch, asa ca pana spre seara nu e picior de om pe strada, cu exceptia homelesilor.
Drept ptr care si restaurantele sunt inchise, si fast-food-urile. Unele restuarante de prin centru deschid totusi duminica dar doar dupa 5:00 PM.


Mancarea la restaurant e scumpa. E scumpa ptr varitatea de mancare pe care o primesti ptr $12-15, sa zicem. Cam atat costa o salata, ce-i drept mare (in America totul este mare, asa ca ai grija ca daca comanzi ceva medium in tara asta primesti un fel de extra-large din Romania) si o apa minerala Perrier. Mai nimeni nu comanda apa plata la restaurant caci primesti din partea casei apa cu gheata. Apa e de la robinet, evident!!! Cica in tara asta e safe sa bei apa de la robinet. Eu din lipsa de exercitiu nu m-am incumetat.

Again, aceeasi problema cu alesul mancarii, caci desi cunosti limba (nimeni nu s-a prins ca sunt foreigner, ce-i drept toata lumea e foreigner in tara asta), desi intelegi ingredientele tot ramane un mister ce o sa primesti si nu esti niciodata sigur ca aia ai vrut. O alta nota culturala la capitolul restuarant: tips trebuie sa fie intre 15-20 %. Doar 15% cica e cam putin, 20% e mai acceptabil. Ptr romani: nu va ganditi ca puteti pleca de la restaurant fara sa dati tips, caci ies dupa voi si va intreaba daca totul a fost in regula, ce nu a fost Ok....asa incat TREBUIE sa dai tips.


La pranz, m-am vazut cu Ralucutza si Izabela, doua dintre fetele cu care am lucrat la Peace Corps in 2003 si care sunt neschimbate in sensul aerului european. A fost ca si cand nu ne-am mai fi vazut de o saptamana si m-am simtit minunat.
Duminica, in prima mea zi intreaga in America, dupa pranzul cu fetele, m-a luat seful meu si mi-a facut un tur de DC, vazut asa din masina. Interesant. Am privit din masina Pentagonul, White House, Parcuri...O nota culturala la parcuri: parcul aici e o chestie mare cu alei si banci extrem de rare, teren de sport si atat. Nu gasesti in parc nici o terasa sa bei o bere, nici macar un chiosculet care sa vanda ceva, NADA.


Dupa turul de DC am vizitat Anapolis, capitala statului Maryland. Asta e un oras dragut ce are multe influente franceze, mici magazine, cafenele peste tot, au port si un colllege naval...Aduce mult a Europa si americanii iti spun asta cu emfaza.


Catre seara am luat cina in casa parintilor sefului mei, care locuiesc intr-o zona rezidentiala scumpa la 2h de DC. Am vazut o casa frumoasa de oameni bogati, mama e englezoaica de origine si asta se putea vedea oriunde in casa. Bucataria si livingul m-au impresionat cel mai mult. Cina a fost traditional americana, gustoasa, home made nu fast food, am avut o conversatie eleganta si interesanta in acelasi timp. Am ajuns la hotel la 12 noaptea (USA time) si am cazut lata.


IV. Luni, 23 Aprilie am vizitat sediul din DC al organizatiei mele si a fost interesant sa pun in fine niste fete la numele pe care le tot vehiculez de ceva ani. Dupa turul de onoare si politeturi am mers la lunch cu divizia Europa, chestie destul de rara cica in departament, dar cum am dus la fiecare cate o sticla de vin romanesc de buna calitate....am primit tratamentul adecvat.Dupa lunch am mers la Gradina Botanica care nu m-a impresionat prin varietatea plantelor expuse ci prin sistemul de irigare al plantelor, prin dimensiuni si alte alea. Aici am primit un free tour. De altfel si intrarea e gratuita.

Profit de ocazie sa mai strecor aici o nota culturala: muzeele pe aici sunt gratuite (adica in DC), nu costa bani sa faci poze sau sa inregistrezi pe camera ( dea aceea se minuneaza americanii cand vin pe la noi si le cerem special charge ptr ca fac poze).Dupa Gradina Botanica am vizitat The HILL. Seful meu a lucrat inainte ca sef de cabinet la un senator american, asa ca a dat niste telefoane si mi-a aranjat un tur. Mi-a placut enorm!!! Am fost in subsol, am mers cu trenuletul special desemnat doar senatorilor ca sa nu trebuiasca sa treaca strada de la o cladire la alta, asa ca merg la subsol si iau acest trenulet/metrou. Am vazut acolo si prima versiune a trenuletului de pe la inceputurile congresului american.


Nu sunt multi americani care sa fi facut un astfel de tur asa ca m-am simtit extrem de norocoasa. La final de tur am stat chiar in senat si am asistat la un statement facut de unul dintre senatori. La iesire am luat romaneste unul dintre lifturile ptr senatori, ignorand anuntul mare cat casa. Iar o nota culturala aici: desi am invatat la scoala si apoi i-am invatat pe altii, practica ma omoara cand circul cu liftul. Deci, ca sa mergi la parter apesi pe 1, si, daca chemi liftul la parter, ca sa urci apesi pe sageata care e in sus , adica urmeaza sa iei liftul sa urci, total diferit de acasa.

Seara am fost dusa de o masina, un fel de taxi particular in Reston, orasul in care am trainingul. Am fost cazata in ceea ce se cheama la ei Suites Hotel, iar la noi Motel. Aceste "Suites" sunt un fel de garsoniere care au chiuveta cu frigider, aragaz, cuptor cu microunde..A fost oribil. Aia nu ofereau nici un fel de servicii, trebuia sa-ti duci propriul gunoi afara, nu aveau decat internet wireless si trebuia sa ai un card in laptop ca sa ai acces, ceea ce eu nu aveam, baia era murdara..A fost o noapte de cosmar. Nu sunt eu snoaba ci doar ca nu am batut atata drum ca sa ma cazeze astia intr-un rahat de asta cand eu le fac tot felul de aranjamente cand vin ei in Romania. Eu ma asigur personal ca hotelul in care-i cazez urmeaza sa aiba toate conditiile, iar daca internetul e de un anume tip ii anunt din timp ca sa fie pregatiti...pe cand ei....m-au pus intr-o masina si m-au trimis la dracu'n praznic ptr 4 zile, on my own, in the middle of nowwhere unde nu ai bus, metrou si daca nu ai masina esti mort. Am plans toata noaptea, nu am inchis ochi pe ochi si am adunat obida cat Romania. La 5:00 AM ora USA am sunat in Romania si am urlat in telefon la colega mea americanca, care e acolo, si i-am spus ca NO WAY o sa put up with this Shit si sa faca ceva. Aia a intrat in panica si s-a jurat ca ma muta de aici.


Cred ca americanii au fost foarte mirati ca Mitza de la Romanica nu s-a simtit suficient de onorata ca au adus-o la America si nu se multumeste cu tratament ptr lumea a 3a si o pune de scandal. Pe mine ma doare in cot. O sa spun despre asta si la stranepoti si nu-i iert nici in mormant.


V.Marti.Nedormita si cu ura pe viata la 8:00 AM ora SUA ma sui in taxi si merg la Learning Tree ptr prima zi de curs in "Technical Writing". Suntem 9 oameni in clasa, eu sunt singura din Europa. In rest, avem o chinezoaica care locuieste aici de 15 ani dar de abia vorbeste limba (lucreaza intr-o banca, e inginer in tara ei), 2 negrese, un negru, un alb si o tipa alba din navy. Fara lipsa de modestie, sunt cea mai desteapta din clasa in ale limbii. Nici profesorul nu le prea are cu gramatica engleza. Nimeni de la curs nu s-a prins ca eu nu locuiesc in America pana nu le-am spus eu. Am fost "exotica" clasei.


La Scoala avem in fiecare dimineata mic dejun continental (inclus in curs), cookies la pauza de la ora 2, cafea pe tot parcursul zilei.La 4:30 PM cursul se termina in fiecare zi. La 4:45 PM vine shuttel-ul (adica un fel de minivan) de la hotel (nu de la ala crap la care fusesem eu cazata) ca sa ii ia pe cursanti si sa-i duca la hotel. Intre timp, la pauza de pranz am fost sunata de la birou de la DC si mi s-a spus ca au gasit hotel sa ma mute. Asa ca iata-ma mutata chiar din prima zi de curs la Hawthorne Suites, unde am primit un apartament cu doua camere de hotel separate si unite de lving cu fire-place si TV, chiar daca ai TV si in camera. Aici am avut surpriza placuta sa aflu ca avem sala de gym gratis, acces gratuit la interent, mic dejun si cina gratuite. Hurray!!! Nu puteau dracului sa ma puna aici de la inceput???


VI. Miercuri, ziua 5.La curs am fost pe post de intervievat la un role-play si a fost amuzant. Cum nu sunt o timida si imi place in the spot light, that was good.La lunch am dat fuguta la Victoria Secrets unde in doar 30' am cheltuit $400. Barbatii o sa se mire ca pe ce dracului a dat asta atatia bani, dar am sa-i informez ca doar un sutien e $50 (stiu, nu aveati nevoie de informatia asta :)). Cu punguta roz care striga Victoria Secrets de la departare m-am intors la curs unde am fost tinta glumelor ptr tot restul zilei.


Seara am iesit cu doi colegi de birou, care au venit special de la DC, la "Silver Dinner", restaurant in stilul anilor '50, cu mese si canapele din piele artificala asezate de parca ai fi in autobuz, cu cate un mic juke-box la fiecare masa. Am pus si eu fise si mi-am ales muzica. Aici am vazut cel mai mare pahar din viata mea, e cat o vaza de flori. Am comandat o supa si o inghetata. Jesus! Ma intreb mereu cum pot oamenii astia sa manance atata! Supa era o chestie f consistenta, mai mult carne legume si paste decat zeama. Nu sunt vreo novice in ale mancatului, imi place si se vede pe mine, dar cu astia....nu te pui nene. Inghetata era imensa, de abia daca am putut manca un sfert din ea. Ingrijorata, chelnerita m-a intrebat daca nu cumva nu mi-a placut mancarea, neobisnuita fiind sa i se returneze recipientele mai mult pline.

Seara, in drum catre hotel, ne-am oprit la supermarket. Asa am avut prima mea experienta de supermarket american. Asta se chema "Safeway", unul dintre cele mai common din USA. Nimic special, un fel de Carefour de 3 ori mai mare ca dimensiuni, asta daca nu pui la socoteala ca produsele sunt mult mai variate (adica ai cam 40 de tipuri de otet,de exemplu). Ca sa ma contopesc mai bine cu "American style" m-am rupt in fite si mi-am cumparat si eu o sticla de limonada organica si o punga de chips organic. Aici am sa strecor o nota culturala referitoare la TAX, care mi-a luat mintile. Nu mi-a zis si mie nimeni neica ca daca scrie la raft ca un produs costa $4 la casa vei plati de fapt mai mult datorita acestei tax, care variaza de la 5 la 10% (cica in DC e 10%). Tax e oriunde, la supermarket, la magazin, la restuarant..E un fel de VAT care nu apare niciodata pe nici o eticheta de produs.

Deci, daca te-ai bucurat ca ai facut un great deal ca ai luat nu-s ce la un pret mic Remeber about the dam TAX!VII.


Joi, ziua 6.Again curs, iar la lunch Ann Taylor, care e un fel de Steilmann de pe la noi, ca preturi si produs, diferenta fiind ca e doar ptr femei. Mi-am cumparat o bluzita de voal neagra, o spuma. Scump, dar frumos si mai ales: ma incape!! Erau si putine. Inca un drum la Victoria Secret ca deh....Dupa curs Shuttle-ul a intarziat destul de mult cu "ridicatul" cursantilor de la scoala. Acest "shuttle" apartine hotelului si face aceste transporturi for free, conform intelegerii pe care hotelul o are cu Learning Tree. Asa am aflat ca Learning Tree e o adevarata industrie de "continuous education training" si are birouri in Europa la Londra, Paris......all over. Fiind asa de prospera industria asta genereaza more business ptr hotelurile si restaurantele din regiune, caci cursantul care are nevoie de cazare va gasi in brosura pe care o primeste de la scoala cele 3-4 hoteluri pe care aceasta le recomanda. Apoi, pe parcusul zilelor gasesti la reception listele de meniu de la 5-6 restaurant din zone, care ptr un pret standardizat, in cazul asta $6, iti ofera pranzul. Pretul standardizat de scuteste sa-ti bati capul cu TAX si tips. Doar completezi un formular pana in 10:30 AM si la 12 ai lunch-ul.

Dupa-amiaza intalnire cu o amica romanca, sexi, si cu cei doi copilasi ai ei. Femeia asta nu inceteaza sa ma uimeasca. E novice in ale condusului prin America, in sensul ca nu stie drumurile si totusi s-a incumetat la drum cu cei doi copilasi in spate. Fetita ei e o papusa. Baiatul ii seamana si el iar amandoi sunt extrem de prietenosi. Iza a fost o draguta si m-a dus cu maisnuta ei la un Department Store, si anume la Target , unde am facut iar cumparaturi ca o maniaca.


VIII. VineriAm terminat cu bine trainingul. Ptr cei ce se intreaba cu ce s-a mancat el, am sa spun ca Technical Writing are in vedere scrierea de texte extrem de tehnice precum manuale, instructiuni (on line sau on paper), proposals. In cazul acestora sunt o gramada de Do and Don'ts. Am primit un folder pe post de manual inca din prima zi si un caiet de exercitii. Nu s-a urmat litera manualului ci un plan bine structurat al profului, cu multe aplicatii, corecturi de texte, realizare de texte... In ceea ce ma priveste ptr mine cursul a avut relevanta doar ptr partea de proposals, dar tot a fost interesant. Nu exista pe lumea asta training, mai ales platit de angajator, care sa fie inutil. Asa ca acestea fiind spuse ptr mine cursul a fost util si interesant. Fiind un grup destul de mic s-a si realizat o conexiune buna intre noi si a fost o atmosfera f placuta. In 4 zile am ajuns sa stim destul de multe unul despre celalalt, asta in conditiile in care suntem in America si unde oamenii sunt extrem de private si self-centered.


Seara am avut prima mea experienta de Mall American. Am fost la Tyson Corner, unul dintre cele mai mari Mall-uri de pe langa DC. Ei bine Mallul aici e de 4-5 ori mai mare decat ultimul Mall dat in folosinta in Bucuresti (imi scapa acum numele lui). E vorba de marimea lui pe latime si nu inaltime. E practic un oras. Ai harti si guards din loc in loc care te ajuta sa-ti gasesti drumul. Eu am fost cu o colega americanca si am folosit harta la greu, daca mergeam singura....imi lua o mie de ani. Am avut ceea ce se cheama un sfarsit de saptamana obisnuit in America , dinner la Food Court (zona cu restaurante din Mall) si shopping. Am stat doar 3 h in Mall dar cand am ajuns la Hotel am cazut lata si am adormit imbracata, nedemachiata. Totul e foarte mare, totul e reclama, sunt extrem de multi oameni.....e epuizant.

Excursia a fost fructuoasa si 4 perechi de blugi (buy one and one for free) si-au gasit casa in valiza mea. Ma opresc aici ptr o nota culturala: de cate ori am cumparat ceva, fie doar mancare de la supermarket, am fost intrebata daca am un card de discount cu ei. Frate, daca locuiesti aici si esti interesat, te trezesti intr-o luna cu cel putin 100 de carduri de discount. E coplesitor din punctul meu de vedere!!! E prea mult! Oamenii astia sunt constat bombardati cu oferte, cu tot felul de discounts, totul presupune decision making, time consuming (caci trebuie totusi sa citesti si tu inainte de a semna). E foarte stresant din punctul meu de vedere, iar dupa o vreme devii imun si refuzi politicos. Am vazut ca multi americani refuzau cardurile, cred ca sunt pur si simplu satui de toate emails si mail pe care le primesc cu tot felul de oferte de la telefon.


IX. Sambata Taxi limo ma ia de la hotelul din Reston si ma duce la DC. Si asa parasesc statul Virginia De aici incolo sederea mea la DC e pe expenses ale noului meu job. Astia nu-mi dau diurna dar m-au cazat in ceea ce se numeste zona rezidentiala a DC-ului, un fel de Primaverii din Bucuresti. Aici sunt toate Ambasadele. E zona cea mai scumpa a DC-ului. Locuiesc la Carlyle Suites Hotel, un hotel in stil Art Deco, la 5 minute de sediul noii mele organizatii. Taxiul a fost platit de fostul job si inca nu m-am vazut sau auzit cu nimeni de la actualul job, asta ma ingrijoreaza putin dar o sa ma lamuresc eu luni. Pana atunci, ma intalnesc cu Nesti, de la proaspatul meu fost job, si sotia lui care ma duc in Gerorge Town cu bus-ul. Asta e prima mea experienta de bus. Dupa mine arata ca la inceput de sec 20, adica rusty, dar e interesant. Nu e comfortabil si nici prea curat, dar costa doar $1,50 un drum si ajungem in 10 min in zona de shopping cea mai apropiata si fancy a DC-ul. Aici sunt stradute mici cu magazine unul dupa altul, cu restaurante cu terase, e viermuiala si plin de studenti caci e in zona unversitatii din top 20 ale USA . E o zona scumpa mi s-a spus. Scump de locuit, de mancat, dar mereu gasesti in America , oricat de scump ar fi undeva, si ceva ieftin ptr buzunare mai putin doldora. E fun, mai ales ca e o zi insorita, dar am obosit deja de viermuiala si magazine, asa incat ma ia ameteala.Ne oprim la un Food Court si incerc o specialitate chinezeasca la sfatul amicilor cu care ma gasesc. Un fel de paste late cu cheapa si carne de vita. Nu e rea dar parca cam grea la stomac.


Dupa amiaza am turul oficial, personalizat, comandat de Nesti ptr mine si platit de fostul job (am inteles ca costat $550). Ghidul e Bosniac, absolvent de Stiinte Politice in tara lui, obsedat de istorie, emigrat in America de 6 ani. Am fost impresionata de cunostiintele si prestatia ghidului (nu arata rau deloc!!!). A fost un tur combinat cu mersul cu masina si pe jos, am aflat un milion de informatii despre cladiri, istoria lor, informatii din care cred ca am pastrat cam 5% ptr ca m-a ajuns deja oboseala. Acum cand scriu e 4:00 AM la mine si 11:00 AM in Ro. Nici eu nu mai stiu dupa care ora, USA sau Ro, dorm.


Back la turul meu de DC,am stat la poarta Casei Albe, care e intradevar foarte mica, si m-am minunat cum de poti sta asa aproape de casa presedintelui american si sa-i dai cu huo la ferestre (erau fel de fel de protestatari pe acolo). Apoi am fost la FBI (agent Mulder avea liber), la Congres, am vizitat tot felul de monumente, am inteles de ce e asa big deal cherry blossom in aprilie in DC (Japonezii au donat in 1912 nu stiu cati ciresi DC-ului si astia infloresc si dau un aer special orasului, drept ptr care s-a creat o sarbatoare a infloririi ciresilor, sarbatoare intens comercializata de americani care genereaza multi turisti anual).


Vorbesc la telefon cu buna mea prietena Laura (suntem prietene de vreo doar 15 ani), care e de 3 ani in SUA, face doctoratul la Rutgers (langa New York) si care vine in DC sa petrecem weekendul impreuna. Laura se voluntariza sa cumpere o valiza ptr mine, nu de alta dar there is no way sa impachetez tot ce am cumparat pe aici. La 6:00 PM Laura descinde la hotelul meu si bucuria e imensa. Ne linistim, ceva barfe ....ne punem la curent cu stirile, schimbam pachetele(evident ca am facut un comision din tara si ptr ea si ca am sa fac altul la intoarcere acasa). Seara iesim in Dupont Circle la Cosi si mancam o salata si bem un pahar de vin. Ma simt f trendy si dintr-o data DC-ul e parca mai frumos si interesat. E greu sa te bucuri de unul singur. Asa ca acum cu Laura parca mi se face lumina in cap si in suflet. Ne intoarcem agale spre hotel unde eu cad lata dupa o zi lunga.


X. Duminica.Laura va trebui sa plece azi inapoi catre universitatea ei, dar nu inainte sa mergem sa vizitam Smithsonian. E un complex imens cu tot feul de muzee, iti trebuiesc luni bune ca sa vizitezi totul in detail, asa ca ne stabilim clar cateva repere. Ne indreptam pe jos spre Dupont Circle de unde luam metroul. Prima mea experienta de metrou american!!!!


E greu de circulat cu metroul, dar e e de a dreptul stresant sa-ti cumperi card... Sunt tot feul de masini mari in care pui fie cardul sau banii si decizi de cati bani sa fie cardul (atentie NU de cate calatorii sa fie). Tu pui bani acolo, pe un card ptr o persoana sau un card multiplu (care sa poata fi folosit de mai multe persoane). Apoi vezi tu cand ti se termina cardul. Introduci cardul in aparat si se inregistreaza de unde te-ai suit. Cand parasesti metroul mai introduci cardul, ca sa te extragi de la metrou, si atunci practic iti ia banii in functie de distanta parcursa. Nici eu si nici Laura nu ne descurcam sa cumparam cardul (Laurei ii mancase masina $20 cu o zi inainte si aia de la metrou au zis ca nu au cheia de la masinarie dar ca o sa-i trimita ei banii acasa). Cerem ajutor de la o tanti de la metrou si inarmate cu harta metroului (urma sa mergem 3 statii cu linia rosie si 3 cu linia albastra) purcedem la drum.Back la Smithsonian, complexul asta e imens si ai avea nevoie de o luna ca sa-l vizitezi.


E o zi superba de vara, e foarte cald dar adie si vantul asa ca e mai mult decat suportabila caldura. Sunt impresionata de exponate, de curatenie, de educatia oamenilor. Evident, ca din obsesia ptr securitate la fiecare intrare in muzeu treci prin detectorul de metale si ti se controleaza geanta, dar asta devine natural si te supui caci e spre binele si paza ta.La muzeul de istorie naturala animalele sunt reproduse la scara naturala si par reale. Au si un movie theatre unde poti viziona istoria omenirii de la maimuta incoace. Peste tot ai gift shopuri, caci in tara asta oamenii stiu clar cum se face comert.Ne grabim caci prietena mea Laura trebuie sa prinda bus-ul spre New York. Eu ma intorc la Dupont Circle care e un fel de sens giratoriu ce are in mijloc un parc cu fantana arteziana. Parcul e mereu populat de beggeri, studenti, mamici cu copii. Am inteles ca asta e o zona f cunoscuta ptr comunitatea sa guy. Parcul e inconjurat pe trotuarele laterale de restaurante si cafenele.Intru intr-o librarie, imi cumpar niste reviste ptr femei, ca sa fac si eu o diferenta cu alea de acasa si ma indrept spre hotel.Catre ora 6:00 PM, soarele era inca sus pe cer si destul de puternic, merg si eu in parculetul din Dupont Circle sa ma bucur de soare si revistele mele. E plin de oameni de toate varstele, in grup sau singuri. Unii au picknic pe iarba (aici poti sa stai pe iarba in parc unde vrei tu). Am o alta revelatie: aproape 50% din oamenii din parc citesc.


Si asa imi aduc aminte ca am vazut ca oamenii citesc in metrou, in bus, in parcuri. Ce-i drept asta e si un oras de business dar si centru universitar( sunt 5 universitati aici), asa ca poti spune ca americanii in DC citesc f mult. Ce vreau eu sa remarc ca din parcul ala eram singura care se holba la oameni, in rest fiecare isi vedea de treaba lui. Am stat 2 h acolo si nu m-a deranjat nimeni.


XI. Luni, prima zi de lucru la noul job.Receptionerul, un tip ce-si uraste jobul (am aflat ulterior ca are master in filozofie dar cum filozofia nu tine de foame he needs a job) ma primeste sictirit si-mi spune ca toata lumea e la Bruxelles la retreat si ca nu e nimeni sa ma primeasca. Eu scot cartea de vizita si ii spun ca ma asez si daca apare totusi cineva care vrea sa ma intalnesca sunt acolo. Vazandu-ma tare pe pozitii isi aduce aminte, a lene, ca e totusi cineva la Resurse Umane. Si de aici incep intalnirile si sedintele: Resurse Umane, Financiar, Programming....La pranz ies cu directoarea de la Resurse Umane la un restaurant italienesc si ma straduiesc sa mentin conversatia focusata catre ea, de unde e, are copii.......si din curiozitate dar si dintr-un sentiment de siguranta.


Dupa pranz inca o sedinta si apoi sunt free.Ajung la hotel si ma decid sa mai dau o raita in George Town, asa ca sa nu ma plictisesc. Si cum nu ma atrage gandul de a struggle de una singura cu bus-ul (ce bus sa iau, de unde...), deh cu varsta devenim comozi, iau taxiul (o sa mi-l decontez ).

Rog la receptie, mi se cheama un taxi si offf you go. Soferul, un negru, ma intreaba de unde sunt si ii spun ca din Romania. Ce credeti ca-mi zice ? Romania? Ceausescu? Sa pic pe jos de ras nu alta. Uimita il intreb cum de stie de Romania si el imi raspunde filozofic ca oamenii au tot felul de interese/hobburi in viata, unii sunt interesati de arta, altii de istorie si altii de politica. Ajung la destinatie muta de uimire (americanii average nu au iesit in viata lor din statul lor si habar nu au auzit de Romania, Cehia, Slovacia sau alte alea).


Ma bananai prin oraselul cu fitze, mai cumpar o pereche de pantofi si ma decid sa ma intorc. Opresc un taxi pe strada, ii spun adresa si ma asez comfortabil. Soferul, tot negru, ma intreaba de unde sunt. Spun iar: din Romania, estul Europei.Asta zice: aaa Romania, Ceausescu...Asta e prea de tot!!! Il intreb cum de stie de Ceausescu si el imi spune dand din cap a dojana:” nu ati facut bine ca l-ati omorat. Era om rau dar nu trebuia sa il omorati”. Siderata, raman fara replica. Soferul continua: „presedintele de acum e mai bun? L-ati ales prin vot?” Eu zis da si el imi spune, cu un aer de epert, ca e bine. Apoi ma felicita ca am intrat in UE si ma intreaba cum e economia. Jesus!!! Taximetristi astia m-au dat pe spate. S-au adaptat asa de bine la orasul asta, incat au inceput sa fie interesati de politica ca sa poate sa le faca conversatie clientilor, deh de aici vine tips-ul. Profit de ocazie ca sunt aici cu povestea sa spun ca pretul unei calatorii cu taxiul depinde de zona unde mergi (orasul e impartit pe zone) dar si de cate persoane calatoresc cu taxiul, adica mai multe costa mai mult.

XII. Marti, ziua doi la GMF. S-au intors majoritatea colegilor de la Bruxelles si fac iar tur de birouri, intalnesc peste 60 de oameni, discut nimicuri, pe la al 6-lea birou vizitat aveam deja speechul conturat asa ca vand tuturor aceeasi poveste: ce entuziasmata sunt eu ca lucrez cu ei, ca am obtinut jobul asta, una alta...Ei imi vand acelasi lucru: ce ne bucuram ca te avem in echipa (si eu ma intreb retoric in gand de ce dracului se bucura astia cand nu stiu nimic despre mine). Dupa tur, urmeaza sa am iar lunch-ul cu directoarea de la Resurse Umane si pana atunci trebuie sa kill time in the lobby. Gideon, receptionist, e si mai nefericit azi si se vede in toate gesturile lui. Cand ramanem singuri ii spun direct ca il inteleg ca nu e excited about the job dar e foarte tanar si daca se gandeste ca asta e doar o etapa scurta in viata lui si ca acum doar make a living nu mai e asa de miserable. El imi spune ca a avut o astfel de criza acum o luna, ca lucreaza din ianuarie aici si ca nu stie daca mai sta. I-am sugerat sa gaseasca macar un lucru sau doua pozitive legate de job si sa se concetreze pe alea (de ex, salariul, sau altceva) ca sa poata rezista pana gaseste altceva mai bun. Ajung aici cu povestea si pot astfel sa raspund, intr-un fel, celor care m-au intrebat care e concluzia mea despre America, despre americani, daca as putea locui aici sau nu.


Ei bine, eu cred ca peste tot in lume oamenii se confrunta cu acelasi timp de probleme: find a job, make a career, make a family, have babies. Cred ca si in America sunt destui oameni cu o pregatire profesionala buna, cu degrees care struggle sa gaseasca o slujba mai buna. Asa cum Gideon e tratat naspa de colegii lui care ii sunt de o seama, dar care au urcat mai repede pe scara ierarhica, asa sunt si in Romania o mie de Gideon si o mie de colegi de-ai lui. As putea trai aici, poate ca da, de ce nu? Sunt plusuri si minusuri oriunde, in orice tara. Sunt o multime de lucruri bune de care te poti bucura in America. Iar in Romania sunt o multime de lucruri marunte care te fac sa ramai si sa struggle acolo si nu peste hotare. Eu una as avea curaj sa ma aventurez ptr o perioada, dar acasa e cel mai bine.


La lunch cu Katherine alegem sa fim aventuroase si mergem la un resturant de sea fish. Unul din restaurantele alea de fite unde mergi de obicei cand plateste altcineva, in acest caz jobul, mai ales ca nu sti daca o sa-ti placa sau nu, iar daca nu platesti tu chiar nu pierzi nimic. Am ales un platou cu tot felul de specialitati asa ca sa decid daca sunt sau nu a sea fish person. Am decis ca nu sunt. Nu regret experienta, caci de asta sunt aici.


Dupa lunch ma intalnesc cu presedintele organizatiei care tine si el sa-mi spuna ce incantat este ca fac parte din echipa. Altul!! Schimbam politeturi, ne uram succes si ne luam la revedere.Dupa-amiaza merg la fostul job sa-mi ridic biletul de avion si sa fac planuri strategice de cum sa ajung la avion maine. Seara iau cina la un restaurant extrem de mic, italian, cu tinerii din departamentul Europa de la fostul job: Courtney, Kate, Reth si Criss. Impartim studenteste o sticla de vin, le predau vb "a face" din limba romana si le explic despre problemele de pronuntie pe care le ridica cuvantul "lamaie" (americanii au probleme in a pronunta "a" de la mijlocul cuvantului si sfarsesc prin a spune la muie). Se tavalesc pe jos de ras. Spre seara ne luam la revedere si ne retragem fiecare la casi.


XIII. Miercuri, ultima zi de America.Aceste aproape doua saptamani au fost pentru mine o experienta uimitoare ptr care sunt grateful. Am avut foarte multe momente bune, am vazut lucruri si locuri, am intalnit oameni, am incercat chestii si mai ales am invatat. Dar acum sunt gata sa merg acasa. Mi-e dor de casa mea, de iubul meu. Mai am o ora pana sa eliberez camera de hotel si sa merg la birou la job cu bagajele.


Ma bucur ca plec acasa!!! Nu ma asteapta palate, nici milioane dar e...ACASA. Si cel mai mult dintre toate ca acasa ma asteapta CINEVA iar acest cineva e sotul meu.

7 comentarii:

  1. Foarte interesante povestile tale despre "nimic"! Ti-am gasit blog-ul din intamplare si nu m-am oprit pana nu am terminat de citit. Un weekend frumos!

    RăspundețiȘtergere
  2. Intr-adevar, si eu am gasit blogul tot intamplator, cautand informatii despre cum decurge calatoria cu avionul pana in America. Si chiar nu m-am putut opri din citit pana la sfarsit :) Foarte tare stilul tau de povestire... si informatiile sunt extrem de utile!

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos, am citi fascinat...Ai un stil frumos..Felicitari!
    Esti o Fericita, mai ales pentru ca acasa te astepta sotul tau. Fiti fericit!

    RăspundețiȘtergere
  4. Aventurile unei taranci in america. Lol internetul la hotel era doar wireless. Un stil de scris unde o treime e in engleza, sa ne arate ce tare e ea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt cuvinte care iti vin automat daca vorbesti des o limba straina.
    P.s:sunt genu care schimba repede pagina daca vede mult scris dar tu ai reusit sa ma faci sa iti citesc toata calatoria hahaha

    RăspundețiȘtergere
  6. Subscriu cu nenea de mai sus, o taranca in America. Sfat : alege o limba si scrie in aia, nu mai e nimeni impresionat, toata lumea e plimbata, nu mai suntem in anii 80.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mi a placut ...am citit cu mult interes. Mi a placut optimismul tau .M am relaxat si amuzat.Urmeaza sa plec in state...prima calatorie afara....Iti doresc multa sanatate!Astept si alte scrieri.Mult noroc!

    RăspundețiȘtergere