duminică, 21 decembrie 2008

Poala mamei

A venit iar timpul acela când mi-aş pune iar capul în poala mamei şi acum, spre deosebire de atunci, aş vrea să spun tot ca la început de lume. Să vărs tot răul din mine, să îmi destăinui cele mai păcătoase gânduri, cele mai mari greşeli pe care mi le-am asumat şi pe care nu mi le pot ierta, să cer şi să aştept izbavită iertarea, să cer sfatul pe care niciodată nu am să-l urmez pentru că voiu să îmi experimentez propria viaţă. Aş vrea să am şansa să spun, pentru prima oară în viaţa mea, "mamă, te iubesc" şi aş mai vrea să spun, ispăşita, "mamă, ai avut dreptate, nici o prietenă din lumea asta nu te poate înlocui; am încercat, te caut cu disperare de 15 ani în femeile de toate vârstele care au intrat în viaţa mea şi nu te-am găsit nicăierea".

Dar poala mamei nu mai e, a plecat odată cu mama.

Un comentariu:

  1. Am plans citindu-te. E greu, e tare greu cand Mama nu mai este.

    RăspundețiȘtergere