sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Declarat nerambursabil


Nu stiu sa scriu decat despre ceea ce cunosc si ceea ce cunosc este viata mea. Nu pot inventa povesti romantate daca viata mea se scurge altfel.

De aceea, imi cer iertare pentru ca postarile mele din ultima vreme sunt trist-melancolice.

Am dus copilul la oftalmolog pentru ca ii fugea un ochisor. Am plecat cu inima usoara pregatita pentru un control de rutina. Controlul a durat 3 ore (cei mici sunt mai putin cooperanti si e nevoie de multa rabdare).

Verdictul a fost nemilos: Emi nu vede deloc cu ochiul stang si are o miopie usoara la dreptul. Mi-am pierdut echilibrul de-a dreptul si am putut sa intreb doar “de ce?”. Mi s-a spus ca asta este mostenirea lui genetica.

Pregatita cu cearceafuri de indicatii cu ce am de facut de acum incolo, cu o facture uriasa pentru consult si cele doua perechi de ochelari, am plecat spre casa orbecaind.

Emi ma ruga frumos “ nu pange mama, nu fi suparata’ si lacrimile tasneau mai abitir in ciuda comenzilor date creierului.

Stiu, ii pot salva lui Emi un ochi si pot s ail ajut sa invete sa traiasca frumos si asa. Dar pot eu sa fac toate astea? Voi gasi resursele emotionale si financiare pentru lungul drum de parcurs de acum incolo?

Sunt coplestia. De trei luni traiesc amenintata de verdictele doctorilor: psihiatrul zice ca are comportament autist, apoi un alt psihiatru spune ca are retard, logopedul ne vorbeste despre liste intregi de cuvinte/cunostinte ce trebuie accumulate/recuperate; pediatrul ne spune despre also marit si suflu sistolic, despre lipsa de fier si calciu, ortopedul despre platfus…Si peste toate astea baiatul meu nu vede.

Vreau sa plang si, precum Simona Catrina, nu vreau sa ma opreasca nimeni din plans. Nu vreau sa ma mai certe nimeni ca plang si nu mai vreau sa-mi spuna nimeni ce sa fac.

Sotul meu, coplesit, vrea sa ducem baiatul inapoi. Isi doreste un copil sanatos.

Si pentru cei pregatiti sa arunce piatra trebuie sa spun ca acum 3 ani fratele sotului meu, atunci in varsta de 20 de ani, a fost batut crunt de niste huligani si a ramas cu doar jumate de creier functionabil si condamnat la o viata dependenta de altii.

Sotului meu I se spune zilnic ca trebuie sa aiba grija de fratele lui toata viata. Pot eu sa-l condamn pentru ca e slab si recunoaste ca nu mai poate? Pot eu sa il dispretuiesc pentru ca nu se simte in stare sa aiba 2 persoane dependete de el toata viata?

Nu pot sa-mi condamn sotul, ii respect decizia si totusi nu pot sa renunt la Emi. Am declarat acest copil nerambursabil.

Nu va cer parerea, nu cer mila, vreau doar sa-mi plang amarul. Si pentru ca lacrimile nu imi mai ajung, urlu cat ma tin plamanii, de aici de la mine din Rahova.

Imi urlu neputinta si insingurarea

14 comentarii:

  1. Anne, nu mai plange, va fi bine, vei vedea! Un copil autist nu e sensibil la durerea altora, nu te consoleaza cand plangi, nu raspunde cu tandrete... Eu nu cred ca e autist!
    Nu-s specialista in asta si Slava Domnului, copiii mei sunt sanatosi, dar gandeste-te ca si unui om sanatos i se poate intampla ORICE ORICAND! Si ai dreptate, nu-i returnam si nu le retragem dragostea pentru asta! Cred ca te-ar ajuta mult un forum unde vei gasi grupuri de suport si pentru parinti de copilasi suspectati de afectiuni din spectrul autist (sunt multe tipuri si nu exclud nici geniul), sunt si parinti de copii adoptati si multe sfaturi bune de la oameni sufletisti si inteligenti, (vorbesc de Desprecopii.com.) Nu-i reclama aiurea, jur!
    Cu dragoste si rabdare cu sfaturi bune si informatie va recupera handicapul. La fetita mea in clasa intai sunt mai multi copilasi adoptati si au diverse probleme, dar sunt copilasi cu probleme inclusiv din spectrul autist, care nu-s adoptati. Deja m-am intins mult cu acest comentariu... Daca vrei pot sa-ti trimit cateva linkuri utile pe mail sau daca vrei sa mai vorbim , da-mi de stire!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu e autist, am stabilit eu singura incetand sa ma mai razboiesc cu medicii. Platfusul il rezolvam cu talonete, aslo cu moldamin, restul cu vitamine. Dar vederea....Nu se opereaza la copii si dioptriile copiilor cresc odata cu ei.Iar Emi nu vede deloc cu ochiul stang.

    Ideea este ca dupa ce te chinuie 3 luni cu tot felul de suspiciuni, vestea asta a cazut ca o bomba.

    RăspundețiȘtergere
  3. Tu vorbesti de operatie la ochisorul miop sau la cel nefunctional total?
    Am cunoscut un artist plastic cu miopie -12 si asta pe cand operatia se facea la altii, la noi , nu... Eu am avut doar -6, la ambii ochi, dupa 40 de ani a inceput sa regreseze, nu m-am operat, m-am obisnuit asa. Poate ca nu va creste accelerat nici la Emi (o jumatate de punct pe an nu-i de speriat) si cand se va opri cresterea se va opera...

    RăspundețiȘtergere
  4. Te felcit pentru perseverenta de care dai dovada. Sper sa ai puterea sa treci peste tot. Bafta!

    RăspundețiȘtergere
  5. Chestiunea cu vederea nu e nicio nenorocire.Probabil are hipermetropie(adica imaginea se formeaza in spatele retinei)ori ambliopie , astigmatism , intr-adevar vederea e mai slaba la ochiul respectiv , dar vede perfect cu celalalt ochi , fara dificultati pentru ca exista niste mecanisme de compensatie ale fiecarui organism si un echilibru in toate.Eu sufar de acelasi lucru , dar n-am stiut pana pe la 20 si ceva de ani , pt. ca nu m-a dus nimeni la doctor.Asta nu m-a impiedicat sa citesc oricat am vrut si sa am orice activitate fara dificultati.Problema cu vederea e cea mai neinsemnata din toate cele enumerate.Copilul meu are exact aceeasi problema (se mosteneste)si a fost in stare sa invete si sa dea toate examenele posibile fara sa constituie acest lucru un handicap.Repet , nu e o tragedie ,aproape un sfert dintre scolari au aceasta problema.Iti pot da mai multe detalii , daca doresti.

    RăspundețiȘtergere
  6. Sa nu duceti baiatul inapoi, ar fi mare pacat.El se va transforma ca ratusca cea urata (nu , el nu e urat deloc , din contra)si veti fi uimiti de schimbare.

    RăspundețiȘtergere
  7. nu-i vor creste dioptriile, miopia lui e nesemnificativa, ochelarii ii vor fi aproximativ aceeasi cu mici modificari (se modifica axul.

    RăspundețiȘtergere
  8. Jelisa-Rose, Emi nu vede cu ochiul stang, nu vede nimic. Dincolo de diptron sau medici, e de ajuns sa-i acopar ochiul drept si sa constat:
    1. intra in panica si incearca sa-si descopere ochiul drept
    2. nu distinge nici un obiect
    3. nu-si gaseste singur drumul prin casa, se loveste de mobila

    RăspundețiȘtergere
  9. Anne, fara ochelari nici mie nu-mi vine sa fac un pas, si am acum doar -5 si -4.5 . Chiar si diferenta aia de juma de punct o simt daca-mi acopar ochii pe rand. Daca ochiul lui drept l-a compensat pe celalat pana acum, el n-a fost constient de problema si e firesc sa se sperie, iar unui om cu ochi sanatosi, cum esti tu, toate astea-i suna ingrozitor, imi dau seama!
    Vi s-a zis sa stea cu ochisorul bun acoperit un nr de ore pe zi?

    RăspundețiȘtergere
  10. Gradinar coitor de vise, joia viitoare il duc pe Emi la un alt oftalmolog. Mi s-a spus ca e cel mai bun. Acum Emi are -14. Doctorul oftalmolog care l-a consultat pe Emi prima data a spus ca dioptriile cresc la copiii odata cu dezvoltarea lor si stagneaza cand acestia se opresc din crestere. Eu nu-s oftalmolog asa ca scriu si eu despre ce mi se spune. :(

    Eu nu m-am gandit nicio clipa sa-l duc inapoi. Mi s-a cerut sa aleg intre sot si copil si am refuzat sa fiu pusa intr-o asemenea situatie. Asta e povestea pe scurt.

    RăspundețiȘtergere
  11. Anne, mi-as dori mult sa pot spune ceva care sa-ti faca bine. As vrea sa stii ca pretuiesc mult ce faci. Si as mai vrea sa stii ca, pentru mine, esti unul din cei mai buni, mai puternici si mai curajosi oameni pe care i-am intalnit. Stii ce cred? Ca, in ciuda verdictelor doctorilor, Emi e un baietel norocos. Pentru ca te-a intalnit pe tine. Eu nu cred ca intalnirea voastra a fost intamplatoare.

    RăspundețiȘtergere
  12. ...draga mamica, te string in brate pentru curajul tau. Ti-as darui un pic de energie buna, sa te ajut sa treci peste acest hop. Nu sunt medic insa am auzit ca sunt situatii in care un ochi preia functiile celuilalt ochi, in anumite situatii. Un prieten de-al meu a avut un accident in copilarie, a fost afectat nervul optic si nu mai vede deloc cu un ochi.Asta am aflat-o tirziu, ca nu poarta ochelari si nu puteam sa-mi explic , aflind, cum conduce auto. Mi-a spus ca noaptea evita sa conduca insa se descurca si cu un ochi.
    Sper sa-ti dea Dumnezeu putere si sa nu disperi!

    RăspundețiȘtergere
  13. Floriana: Intalnirea voastra nu este o intamplare. Probabil ca emi avea nevoie de tine, de tot ceea ce insemni tu, de forta si iubirea ta.
    Nici nu se poate da sfaturi. Esti la un moment de mare cumpana si nu este drept sa fii pusa in situatia de a alege(indiferent de circumstante. Oricum eu-l tau interior iti va spune cum sa procedezi, asculta-l si va fi decizia buna.
    Nu zic sa nu asculti medicii, dar in unele situatii fa cum simti tu. Nu cred ca este autist, ca are un anumit retard, poate fi un pseudo, avand in vedere ce debut de viata a avut. Important este ca tu sa vezi in el un copil normal, mai deosebit, si sa il tratezi ca pe un copil normal, nu bolnav, nu autist, nu retardat si el se va dezvolta altfel.
    Lasa-ma sa te strang in brate, sa te las sa plangi cat vrei si sa iti vad apoi privirea stralucitoare, de luptatoare !!!!

    RăspundețiȘtergere
  14. Anne, abia acum am descoperit blog-ul tau si sunt muta de uimire. Distanta si poate circumstantele au facut sa nu ne cunoastem foarte bine, m-am bucurat imens cand am aflat ca tu si R. ati "copt" un copil, nu am stiut de toate problemele acestea de sanatate si nici nu stiu ce sfaturi sa iti dau.

    Eu vreau sa-ti raspund intr-un singur fel la framantari, TU esti MAMA lui EMI, forta ta vine din el si invers si tocmai forta asta iti va spune incotro sa mergi. Eu nu cred ca trebuie sa alegi, poate ca R. se simte coplesit, dar TU poti sa mergi mai departe si sa-l ajuti pe Emi. Poate ca Emi are nevoie de multi doctori care sa-l ajute din punct de vedere medical, dar principalul este ca o are alaturi pe MAMA.
    Am invatat pana acum ca viata ne pune in fata unor situatii nemaintalnite si aparent imposibil de trecut, dar toate se intampla cu un rost.
    Eu cred ca tu esti lumina ochilor lui Emi, continua si vei reusi, eu ma rog pentru voi si iti tin pumnii !

    P.S. Nu stiu daca stii o poveste din familia noastra, a unui copil adoptat de fratele bunicii Steluta, de la Brasov. Fata scoasa dintr-o mizerie de nedescris, crescuta de un bunic orb intr-un subsol, avand la sapte luni carente de ordin fizic si psihic (inclusiv probleme cu vederea) este acum dentist si profesor universitar la Cluj.

    RăspundețiȘtergere