Jos cocoaşa!

Venim pe lume şi ducem mai departe mii de cocoaşe. Gârboviţi de povară, îngânduraţi, ne târâm în lume cocoaşa cu visele părinţilor noştri pentru viaţa lor, cu visele lor pentru viaţa noastră, cu visele strămoşilor şi stră-strămoşilor pentru toate generaţiile ce răsar din aceeaşi sămânţă.

În loc de mersul zglobiu al speranţei, ne târşim paşii îngreunaţi de mii de “trebuie” pe care nu ştim cum să-I rânduim în ordinea priorităţilor, întotdeauna ale lor şi niciodată ale noastre.

Şi uite aşa cocoaşa se măreşte, se măreşte…până când o transmitem şi noi mai departe copiilor noştri.

Păşesc şi ei în viaţă cu degetele mătuşii, nasul urât al bunicului, coapsele late ca ale bunicii, repezeala şi lipsa diplomaţiei de la mama, conservatorismul şi obtuzitatea de la tata, urechea afonă cine mai ştie de la ce rudă de gradul 14.... Evident, cocoaşa conţine doar lucrurile negative cu care ne-am procopsit şi din cauza cărora viaţa noastră nu este ceea ce ar trebui să fie.

Eu am decis să nu-mi mai asum nicio cocoaşă.

Evident, nu pot schimba (doar chirurgia plastică poate) nasul , piciorul sau coapsele dar pot să-mi temperez elanul , pot să-mi cobor vocea, pot să mă dezic de toate obiceiurile proaste moştenite şi să încetez să mai dau vina pe cocoaşă.
Jos cocoaşa!