Distracţie de duminică

Pornesc temerară spre Ikea în prospecţie de şifoniere. Nu poate fi chiar aşa de rău! La urma urmei e încă vară şi oamenii sunt încă în vacanţă, e weekend şi e mai bine la ştrand, la pădure sau la mare…

FALS! Toată populaţia Bucureştiului, dar şi cea din zonele limitrofe, s-a adunat la IKEA. Care cu copii, bunici, prieteni, înarmaţi cu pungi galbene sau cărucioare.

Dar.....lumea nu s-a adunat să admire rafturile pline de accesorii, camerele viu colorate amenajate astfel încât sa îmbie consumatorul afectat de criză şi cu minţile furate să nu vadă că în România produsele Ikea sunt mai scumpe decât oriunde altundeva în Europa, să nu ghicească că anumite accesorii au preţ dublu faţă de cele din Piaţa Rahova, de exemplu, deşi calitatea este identică....

Lumea s-a adunat să mănânce hot-dog cu 1 leu bucata, sa bea cafea sau suc cu 2.5 lei, să ia prânzul cu familia cu numai 30 lei.....
Mi se pare doar foarte trist! În rest, fiecare se distrează cum poate.

Yo-yo emoţional

Am spus tuturor şi am scris şi aici de câteva ori despre adopţie.

Îmi propusesem să tac până la finalizarea procesului dar am obosit şi am ajuns la un punct din care nu mai sper nimic, nu mai visez nimic, nu mai aştept nimic, nu mai cred în nimic.

Acum câteva săptămâni eram pe cale să adoptăm doi băieţi dintr-un oraş de munte. Ştiu, am vorbit mereu despre Ozana....dar...

Ne-am sfătuit 3 zile, am tras aer adânc în piept, am construit în minte paturi suprapuse în cămăruţa noastră modestă din cutia de chibrituri ceauşistă pentru care plătim încă 17 ani de acum încolo, am găsit gradiniţă, am.....tricotat planuri de weekend şi de vacanţă....

Ceva s-a întâmplat şi noi nu am mai adus acasă baieţeii.

Apoi, într-o altă săptămână, am fost la un pas de a aduce acasă un băieţel de numai trei luni, din Bucureşti. Am încropit la repezeală proiect de baby sitter-concediu maternal-bunici paterni...., am trimis în gând un SOS tuturor amicilor ce au trecut de faza bebeluş cerînd tot ce le-a mai rămas întreg din această etapă, am ales un nume ( Robert Alexandru), l-am botezat tot în vis.....

Pânâ când a disparut şi acesta.

Apoi ne-am pregătit pentru o fetiţă de 3 ani dintr-un oraş moldovan. Eram foarte aproape s-o întâlnesc pe Ozana aşa că am uitat toate căutările, aşteptările şi dezamăgirile anterioare. De data asta am antamat zugravul, tâmplarul...am colorat în minte fiecare colţişor al camerei şi am început să vizez la rochiţe şi fundiţe.

Trebuia să primesc o poză a Ozanei şi apoi să mă pregătesc să merg să o întâlnesc.

Dar în loc de Ozana, era de fapt un băieţel de trei ani. Cineva a facut o simplă confunzie, din neatenţie şi fără intenţie. Numai că mie mi-au cedat toate resorturile.

Acum nu mai aştept nimic, nu mai cred nimic....Refuz să mă mai las angrenată în acest yo-yo emoţional.

Pericle

Pericle a fost un general, orator şi om de stat atenian. El a condus Atena . Lui si se atribuie iniţiativa a numeroase reforme democratice precum şi transformarea oraşului într-un centru economic, politic, cultural şi artistic al lumii greceşti.

Şi totuşi nu despre acest Pericle vreau să povestesc, ci despre hair-style-istul meu.

Îl cheamă Pericle, arată ca un luptător, cu braţe vânjoase şi picioare solid musculoase, iar dacă nu ar avea burtică l-ai vedea mai degrabă într-o sală de fitness ca antrenor personal.

Pericle transformă şi el, dar nu oraşe precum strămoşul său, ci capete ciufulite, coafuri obosite, plete cu rădacina explodată......., firul de păr subţire, de pisică leşinată, în coamă deasă, firul de păr des, sârmos, în unul domolit...

Şi mai face Pericle ceva! Face un masaj capilar de vrei să-l iei acasă şi să-i ceri asta de trei ori pe zi.

Pericle se trage din strămoşi greci, evident!, amestecaţi cu bulgari şi sârbi.

Pe la 1930 străbunicul lui vine din Grecia în România şi face taximetrie. Alte rude se refugiază dintr-o Bulgarie şi Serbie marcate de sărăcie tot în România. Aşa se face că toate rudele de gradul întâi ale lui Pericle se mai află şi astăzi în România, restul fiind împraştiate prin lumea largă.

Bunicul lui Pericle a fost specialist în pedichiură şi aşa s-a întâmplat că el a crescut într-un coafor iar mai târziu nu a vrut să îşi aleagă o altă meserie.

Pericle s-a specializat şi trainuit prin Germania, Spania şi Italia, în anii 90, pentru ca bucureştencele să se poată bucura astăzi de mâinile lui magice.

PS. Pentru cele interesate, Pericle e foarte însurat şi foarte tătic.

Acum versus mai târziu

Am încercat ieri să conving doi puşti haioşi că dacă acceptă să aştepte pentru după prânz, le umplu buzunarele cu bomboane. Erau în mod firesc atraşi magnetic de imensul borcan cu bomboane de pe biroul meu.

Au stat în cumpănă pentru câteva clipe şi în final au votat pentru ACUM. Deşteaptă decizie!

Astăzi am încercat să conving o fetiţă că îi dau patru bomboane dacă este de acord să mănânce doar una iar pe restul să le lase pentru mai târziu. Evident că le-a băgat pe toate în gură în acelaşi timp.

Minunată lecţie de viaţă mi-au dat copilaşii ăştia!

De ce mai târziu când mai bine acum? Şi dacă mai târziu nu vine niciodată?

Am făcut mereu planuri pentru mai târziu şi am uitat să-l trăiesc pe Acum.

Pun vara legume pentru iarnă, cumpăr haine pentru ocazii speciale care nu mai vin, îmi pun de cele mai multe ori fericirea în hold pentru că acum mă lupt cu termene limite, iar mai târziu fericirea uită de mine.

Constat cu stupoare că am instincte de hârciog, că strâng veşnic pentru mai târziu şi nu mă mai bucur niciodată.

Le mulţumesc lui L, AN ş lui A că mi-au adus aminte să mai trăiesc şi pentru Acum.